Sunt nascuta in luna aprilie, o luna a primaverii – si poate tocmai de aceea astept cu ardoare acest anotimp de fiecare data.

Pe an ce trece, suport din ce in ce mai dificil iarna: pentru ca nu-mi place frigul, iar cei care ma cunosc stiu foarte bine acest lucru, desi in contradictoriu - ador fulgii de nea si miracolul sarbatorilor de iarna. Dar mi-ar face placere sa reusesc an de an sa am parte de toate acestea, bucurandu-ma totodata de caldura anotimpului meu preferat.

As vrea ca primavara sa tina tot anul. Imi plac florile primaverii - ghioceii, zambilele, lalelele, narcisele, clopoteii - soarele timid, aerul subtire si imbatator. Este o nebunie, ce mai!

Urmaresc cu infrigurare cum plesnesc primii muguri - si acesta e pentru mine semnul absolut al dragostei de viata. Mi se pare un miracol seva care pompeaza in ramurile batrane, ce pareau fara viata peste iarna, inverzind frunzulitele ce se desfac din muguri si cresc vazand cu ochii, de la o ora la alta. E un spectacol minunat, care isi are reversul toamna, cand frunzele trec prin toate nuantele ruginii, pentru a se desprinde si a cade pe pamant.

Uneori, cand raman crengile goale de frunze, simt ca am murit si eu putin.

Sigur, ca orice femeie, imi place sa ma ingrijesc pentru a fi mereu in forma si proaspata, dar schimbarile care ma fac sa ma simt cu adevarat implinita sunt de alta natura. Si aici, e vorba de dragoste, care dupa mine, nu tine de un anotimp anume.

Anotimpul dragostei poate fi primavara, vara, toamna sau iarna, oricand, daca ai norocul sa te indragostesti. Iar eu pot sa afirm ca am noroc: poate pentru ca simt ca sunt foarte indragostita in momentul acesta. E adevarat, nu e aceeasi stare ca la 17 ani, nici ca la 21, ci exact ca la varsta pe care o am acum.

Se spune ca fiecare varsta isi are iubirile ei, dar pe de alta parte, eu cred ca sunt „de profesie” indragostita: de familia mea, de copacii si florile alaturi de care revin si eu la viata in fiecare primavara, de toti prietenii mei alaturi de care reusesc sa ma simt de fiecare data minunat si in special sunt indragostita de TINE dragul meu.

Ei da - declar pe propria-mi raspundere ca TE IUBESC.

In viata asta sunt raspunzatoare pentru propriile-mi fapte, pentru fiinta mea, pentru greseli, pentru propriile-mi defecte si negresit pentru dragostea ce am ajuns sa ti-o port.

Am intotdeauna sufletul plin de dragoste si sunt o rasfatata a sortii, pentru ca nu m-am simtit niciodata goala pe dinauntru. Cred ca dispun de un anume instinct de conservare care functioneaza in momentele dramatice. Pentru mine, dramatic este, de pilda, sa ies din casa, intr-o lume zgomotoasa si prafuita, cum este cea din Bucuresti. Poate asta e si motivul pentru care pot spune ca ador atat de mult Herastraul. Pentru ca vad in el speranta vietii ce reuseste sa-ti scoata sufletul dintre mormanele de blocuri de piatra rece.

Uneori, simt ca oamenii s-au schimbat si s-au inrait foarte mult. Nu mai stiu sa aprecieze ceea ce au, nu mai stiu sa se bucure de frumusetea intalnita in jur, pur si simplu simt ca nici nu mai stiu sa traiasca cei mai multi. De cele mai multe ori am impresia ca nu-i mai inteleg.

Cred ca perioada aceasta in care traim, plina de framantari, este cu siguranta un motiv pentru care nu mai gasim bucuria micilor gesturi de afectiune, bucuria de a face un dar si de a ne arata sentimentele deschis.

Sentimentele conteaza foarte mult, dar cel mai mult conteaza felul in care le transmiti, pentru ca prin intermediul lor poti rani, dar poti crea si magie.

Daca am incerca sa ne bucuram de fiecare lucru, aparent marunt, daca am privi mereu spre jumatatea plina a paharului si am invata sa pretuim mai mult ceea ce avem, atunci cred ca viata noastra ar fi mult mai frumoasa, pentru ca fericirea nu este o destinatie ci un mod de a trai.

Uneori, fericirea este langa noi, dar suntem prea preocupati sa mai simtim asta.