
Mi-e greu sa-ti spun prin vorbe ce este in inima mea,
As prefera sa fii un cantec, ca la nesfarsit sa te pot canta,
Uneori, noaptea, ma trezesc, iau o foaie de hartie,
Pe care insir cuvintele care-ti placeau candva mult tie.
Disperat, Il implor pe Dumnezeu sa fii acum cu mine,
Nu pe un alt drum, ales oarecum nedrept de tine.
Dar poate asa ne-a fost scris: sa fim mereu,
Nefericiti: si tu, si eu.
E pustiu, am atata durere-n mine
Si multa dragoste, toata pentru tine,
Nu-mi inteleg rostul in lume cand nu te am aproape.
Mai cred intr-o ultima speranta, adaugate la cele deja uitate.
Ma privesc in oglinda si vad cum ma sting, incet, incet, si mor,
Si zambesc, dar este doar un zambet de-al tau mult dor.
Nu esti un simplu trecator, nu te pot uita usor.
Imi trec zilele aiurea, iar noptea te visez intruna,
Si ma trec mii de fiori pana ma trezesc in zori.
Minute, ore, am cam uitat masura...
Mi-as dori sansa sa pot indrepta ce ieri am gresit,
Mi-as da chiar viata pentru un vis implinit.
Ma intreb de ce destinul a decis sa ne intalnim
Ca apoi sa ne ucida fiecare vis, facandu-ne sa suferim.
Desi negam, de ce inca ne mai iubim?
De ce mai scriu ce scriu acum si la ce bun
Cand tu m-ai lasat in urma, ai ales un alt drum?
De ce mai sunt inca viu
Cand stiu ca inima mea e a ta, iar tu n-o sa mai fi a mea
Si mai ales cand stiu ca n-o sa pot iubi pe altcineva?…