Iubirea-fereastra spre cer

``Vreau sa fiu buzele cuvintelor tale
si bratele dansului tau,
vreau sa fiu forma gandului tau
si inima emotiei tale,
vreau sa fiu ce-ti doresti,
pentru ca ma vezi mai bine decat mine
si ma descoperi asa cum sunt.``

Singura comoara ce trebuie salvata este iubirea adormita in pieptul omului. Iata ca omul se descopera deodata asezat printre ruine de obiecte imprastiate in jurul sau. Nu stie ce sens au si care este cauza acestei dezordini. Incepe reconstructia la intamplare nestiind de unde sa inceapa si unde ar trebui sa se termine, dar munceste cu sarg si-n munca-i inutila isi pierde sufletul. Dupa epoci indelungate de munca istovitoare reconstructia se dovedeste a fi o infricosatoare inchisoare. Exista ceva mai programat, mai exact, mai cronometrat si, intr-un anume sens, mai perfectionat decat o inchisoare? Singurul lucru care elibereaza este iubirea, pentru ca este imprevizibila, apare acolo unde nu este programata si da toate calculele peste cap. Pe cel ce iubeste, zidurile inchisorii nu pot sa-l inchida, caci el apartine unei imparati ce isi are temelia in cer si isi bate joc de ziduri. Acesta simte ca fiinta iubita exista undeva, iar in acest moment este cufundata intr-un somn asemanator uitarii vesnice, chiar daca ziduri de fortareata ar fi intre ea si el, sufletul ei va fi hranit si trezit de prezenta lui subtila. Nu de moarte se teme cel ce iubeste, pentru el aceasta este calauza ce-i descopera Misterul, ci numai de mediocritate si obisnuinta care au puterea sa cufunde sufletul in uitare. Iubirea este singura constructiva si eliberatoare, ea uneste, trezeste si inalta. Iubirea alchimizeaza tot ce e blazare si singuratate darama zidurile de separare dintre oameni si deschide larg portile spre cer. Iubirea este expansiune continua in eternitate si contopire cu infinitul.