Favorite Quote
"cand amintirile-n trecut
incearca sa ma cheme,
pe drumul lung si cunoscut
mai trec din vreme-n vreme..."
In iad pacatosii
Sunt valorificati la maximum.
Femeilor li se scot din cap
Cu o penseta
Clamele, agrafele, inelele, bratarile,
Panzeturile, lenjeria de pat.
Dupa aceea sunt aruncate
In clocotul unor cazane,
Sa fie atente la smoala,
Sa nu dea in foc.
Apoi unele sunt transformate in sufertase
Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari
Pacatele calde.
Barbatii sunt si ei folositi
La cele mai grele munci,
Cu exceptia celor foarte parosi
Care sunt torsi din nou
Si facuti presuri.
Doamne, creatia a dat inapoi
Ca un cucui al universului.
Doamne, creatia ta s-a retras in sine
Cu tine cu tot si orbecaim in nestire.
Doamne, da un pumn in bezna,
Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, cand ii crestea cornul,
Era numai durere si cunoastere.
Lumea sorbita de hau
Se pierde in circumvolutii prea destepte.
Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte
Si mugind ia-o de la-nceput.
Si mugind ia facerea de la-nceput."
Nu te-ncurca
Boc! Boc! In poarta.
Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun.
- Vezi, mă Gheorghe, cine bate, mă -
Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte.
Afara iar: Boc! Boc!
- Care esti, mă?
Era-ntuneric, se vedea doar o pata mare alba.
Era iapa, legata de poarta.
Si ala batea tare-n pridvor, cu ciomagul.
Si când l-a văzut pe Gheorghe c-a iesit
C-o mana bagata pe maneca hainei si cu alta afara,
A inceput să-l certe.
- Ba, ce faceti? De ce dormi, mă? la ora asta?
Oamenii vrednici nu dorm la ora asta! Ce faci, mă?
De ce dormi, mă?
Intra în casa si descarca o desaga de ghete rupte,
Cizme scalciate pantofi.
- Mă, venii la tine să-ti aduc astea, ca nu mă lasa
Nacotele de copii,
Ca se duc la hora.
Mai ramasesera vreo doua ciubote-n desaga,
Le descarca si pe alea.
- Mi le faci până-n Craciun!
- Pai, Craciunul... Ca e poimaine...
Gheorghe se uita la gramada, se mai scarpina în cap
Nu-i convenea.
- Mă, nasule, n-oi putea, ca e prea aproape
Poate asa intr-o luna-doua
- Ba, daca nu poti, nu te-ncurca.
Ba, uita-te-n ochii mei.
Daca nu poti, nu te-ncurca, ba!
C-asa mi-a mai făcut al lui Vintila
Din Trantoru, ca i-am dus putina de varza
Să mi-o dreaga si mi-a tinut-o în prispa
Pan la Pasti si-am rămas fără varza la copii.
Se sculase si muierea lui Gheorghe.
Se-mbracase si venise la vatra,
Unde se duceau tratativele.
Vazand maldarul de plotoage si stiindu-l pe barbatu-sau
In stare să lase totul balta si să dreaga o pereche-doua
De bocanci - si stiindu-l si pe nasul Cornita carcotas,
Ca nu le face bine, a-nceput să ia vechiturile
Una cate una si să le bage la loc în deseaga.
-Ba, daca nu poti, nu te-ncurca.
Ba, uita-te-n ochii mei.
Daca nu poti, nu te-ncurca, ba!
C-asa mi-a mai făcut al lui Vintila
Din Trantoru, ca i-am dus putina de varza
Să mi-o dreaga si mi-a tinut-o în prispa
Pan la Pasti si-am rămas fără varza la copii"
"- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc."
"Si daca ramuri bat in geam
Si se cutremur plopii,
E ca in minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat in lac
Adincu-i luminindu-l,
E ca dureerea mea s-o-npac
Inseninindu-mi gindul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeauna."
"Cu perdelele lasate
Sed la masa mea de brad,
Focul pilpiie în soba,
Iara eu pe ginduri cad.
Stoluri, stoluri trec pin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Tiriiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mingiioase
Si se sfarma-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
In odaie prin unghere
S-a tesut paienjenis
Si prin cartile în vravuri
Umbla soarecii furis.
In aceasta dulce pace
Imi ridic privirea-n pod
Si ascult cum invelisul
De la carti ei mi le rod.
Ah! de cite ori voit-am
Ca sã spinzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului sã pui;
Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.
Citeodata... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare,
Când aud ca suna cleampa...
Este Ea. Desarta casa
Dintr-o data-mi pare plina,
In privazul negru-al vietii-mi
E-o icoana de lumina.
Si mi-i ciuda cum de vremea
Sã mai treaca se indura,
Când eu stau soptind cu draga
Mina-n mâna, gura-n gura."
|
Add as a Friend
Send Message
Leave Comment
Add to Favorites
Give 'em Five
Use This Skin
Report Abuse
