Am pornit la drum,pur precum lumina,
un copil cu scantei in ochi care nu stia ce-nseamna vina,
cautand iubirea si stima,
si cum nu stiam sa lovesc viata m-a lovit prima,
si am aflat ca nu-i prea rau sa nu fii om,sa fii prea om e crima,
si uite-asa,a picurat un pic de negru in esenta mea,
pentru ca ceilalti nu dadeau doi bani pe decenta mea,
si-atunci mi-am spus "nu mai e loc de nimic sfant in lume",
ne pierdem printre ace,fumuri si glume
facute pe seama celor slabi,
ne nastem sanatosi si incercand sa ne vindecam devenim bolnavi,
vezi tu,viata-i o strada slab luminata,plina de gropi,
plina de blocuri gata sa cada,ghici peste cine,
plina de focuri,gata sa arda,pe oricine,
cat despre mine,nimic din tot ce misca nu ma mai misca,
doar ura ma pisca,din cand in cand,facandu-ma sa strig "ura"
si azi o sa m-avant,in rest doar acelasi praf doar in alt vant,
si nici eu nu mai sunt acelasi si nici nu mai stiu cine sunt...



iar cand totul era rau mi-am spus "viseaza",
mi-am pastrat imaginatia treaza,
acum asta ma enerveaza,doare,
stiu,ca arat fericit,dar doar pare
as vrea sa dispara,
in minte-mi apar momentele cand simtindu-ma singur pe pamant
am hotarat ca un suflet sa-mi vand
crezand ca am altul si astfel mi-am frant universul
si mi-a ramas doar pixul,coala si versul,
m-am compromis destul,pentru placeri de nimic,
pentru hartii intr-un plic
ce mi-ar aduce un pic de fericire
dar mi-au adus doar alte fire,si amagire,
si de iubire sunt satul,ca si de orice amintire,
caci sunt doar gol in interior,
sunt la un pol inferior celui normal,
si ce a ramas in loc de suflet,doar un destin fatal,
si o umbra ce vine si trece,si umbla,
simtind totul rece,cu gandul doar,si totusi ma doare,
acum sunt toate neclare,
oricum,orice fosta problema minora acum e mare,
ba e imensa defapt,dar stiu ca sunt apt
sa judec totul obiectiv,
desi gandesc negativ,
pe un fond clar pozitiv,sau invers,
putin a mers dar sunt deja prea obosit
,stiu c-am gresit,dar cu ce pret...
si m-am oprït...