Clipa se naste si moare in acelasi timp si asta inseamna ca traieste.Iar eu traiesc in clipe,ma nasc si mor la infinit,doar ca diferit de fiecare data.Traiesc ca sa invat sa zbor si nu reusesc niciodata.Mereu incerc sa alerg si sa-mi iau zborul,dar picioarele nu ma asculta,clipele ma tin imobilizata in ele.Nu pot sa depasesc hotare,sunt din fragmente mii si mii si tot ce fac e sa ma chinui sa raman un tot.Fac eforturi ca sa nu ma imprastii,mi-e frica ca ma evapor,alerg in toate partile si reusesc doar sa raman pe loc.Sunt legata de clipele moarte,de clipele vii,de cele care se nasc si care mor.Sunt eu doar cand cad in somn,in rest e ceva vesel,ceva trist,ceva neinteles,ceva calator,ceva bun si ceva rau,ceva singur,ceva visator,ceva realist,ceva chinuit,ceva fericit,dar mai ales ceva fragmentat si imprastiat in acelasi loc.

E un sentiment de bucurie care ma cuprinde uneori,alteori o raceala,o teama,o insingurare,o nesiguranta.Am un nod in gat si un gol in stomac.Mi-e frica sa traiesc,mi-e groaza sa mor.Ma inspaimant de mine si nu reusesc sa ma regasesc.E un fel de teama si nu e bine.Imi vars interiorul continuu si mereu ramane agatat intr-un fir.E mandria ca sunt eu si dorinta arzatoare de a fi altcineva,e un lucru care se impleteste cu opusul lui in mine si ma doare.Traiesc vreo zece clipe din viata usor si in rest ma sfasie ceva.O nebunie,un rau,o bucurie..si intre toate caut iubire..Dar nu pot sa o gasesc..sau nu vreau,caci trebuie sa calatoresc.Am nevoie de o iubire mare,imprastiata intr-o mie de zari,sa ma intampine peste tot si sa ma vindece,sa ma ajute sa nu mor vie.

Alerg si stau si ma pierd.Nu ma recunosc,nu vreau sa-mi vorbesc,vreau sa ma uit.Nu stiu cine sunt,sunt un eu intr-un corp strain,cu o minte chinuitoare,cu un suflet care nu-mi apartine,cu trairi ce le detest,cu emotii pe care le iubesc.Nu sunt de aici,ma sufoc si vreau sa plec,sau sa raman,dar nu asa..o alta eu.

Ma doare si mor chinuitor,si zbor..tremur si ma prabusesc,ma ridic si plutesc,si traiesc..ca sa mor.