încremenirea situaţiilor în cearşafuri-plic
ca atunci când te uiţi la un film noaptea târziu şi te prefaci
că nu te interesează că simţi doar semnele şi mângâierile furişate ale Celuilalt
şi că aştepţi să apese “ pause ” şi să gâfâi în voie doar pentru ca
atunci când ai auzit click-ul să te ridici şi toate astea să fie în urma ta
chiar tu să fii o distanţă mai lungă ca un drum prin deşert
mai înţepătoare ca o julitură de pe care smulgi coaja
sau cum între tine şi cel ce doarme alături
vezi crescând dintr-o dată flori colorate parcări subterane aeroporturi
şi toate lucrurile mici sau mari pe care mâinile voastre nu se vor afla niciodată împreună
în dimineţile larg deschise care nu spun nimic
să stai la uşă pe jos să stai cu spatele lipit de ea până când
uşa devine ca o cutie toracică o simţi umflându-se şi apoi coborând cu teamă
o respiraţie dureroasă apoi să-ţi recunoşti corpul să nu mai vrei să-i faci rău
doar pentru că e singur
ne putem plimba câteva sute de metri să chemăm lucrurile care calmează
lucrurile moi un copil mâncând îngheţată mânjindu-şi obrajii nişte flori drăguţe
până când ne rezemăm de barele unui leagăn şi situaţia asta aiurea
se iveşte între noi ca un fir de păr care răsare din salată
dacă nu ne mai spunem nimic e pentru că lucrurile
din jurul nostru fac asta mult mai bine decât noi
şi toate îndoielile înfloresc ca grămăjoarele de spumă cu celule moarte
la suprafaţa apei în cadă
şi doar spasmele de frig care se insinuează repede
pe sub piele strivesc nepăsarea trupului
încă bun de atins cu părţi pe care încă le cântăreşti în palmă
ca un măcelar care vrea să-şi convingă clientul
mai sunt cuvintele de care nu avem grijă
şi le transformăm în plante jalnice nestropite de saptamani întregi
în corpuri anchilozate chinuindu-se să se ridice din paturi cu lenjeria îngălbenită
obrajii care se înfierbântă de furia de a fi ţintuit de toate astea
ca de un scaun de cinema la un film prost