Favorite Quote
,,as fi vrut sa zbor dar s-a terminat cerul"; ,, Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul." ,, Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroase, şi lăsat iar în suflet, şi iară înălţat. Şi nu ştiu nimic altceva, şi nimic nu înţeleg.[...]Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?"(Mircea Eliade)
,,It takes solitude, under the stars, for us to be reminded of our eternal origin and our far destiny."Archibald Rutledge
,,Timpul meu ingaduie, timpul imi aparatine numai mie"(Fyodor Dostoevsky)
,,When there is an original sound in the world, it makes a hundred echoes."John A. Shedd
,,The merit of originality is not novelty; it is sincerity. The believing man is the original man; whatsoever he believes, he believes it for himself, not for another." Thomas Carlyle
,,Envy will merit as its shade pursue, But like a shadow, proves the substance true." Alexander Pope[;;):>, hih]
,,The shadow of envy is on many looks without originality; this disease will torture the body and will destroy the mind unexplored by originality"[;;)]
|
8->