Pentru ca suntem … oameni cu vesnica scuza ca nimic din tot ceea ce este omenesc nu ne este strain dar suna banal, mult prea banal. Se spune ca intre agonie si extaz nu este decat o fractiune de secunda, secunda in care te inalti sau te prabusesti si orice inaltare are ascunsa in ea samburele caderii. Ne e atat de greu sa ne depasim conditia si sa ne inaltam incat preferam caderea ca pe o izbavire de noi insine. 

De ce avem nevoie de aprobarea celorlalti ? Pentru ca … nu mai suntem in stare sa credem in propria persoana. Ne cunoastem prea bine si stim de ce suntem in stare si atunci ne aruncam sperantele  spre  ceilalti, dorindu-ne ca ei macar sa ne vada altfel. Ne cautam in ceilalti asteptand sa ni se confirme ca totusi nu este atat de rau. In cele din urma realizam ca viata noastra valoreaza atat de putin incat ni se face frica si atunci avem nevoie  sa fim mintiti pentru ca totul sa fie mai suportabil. Preferam adevaruri comode care de fapt, sunt minciuni frumoase. Cei care afirma contrariul inca se mai amagesc singuri.

Nu suntem eroi, nici martiri, ne-am rezumat sa supravietuim. Evident onorabil, cum  altfel?! Supravietuim cu orice pret, in orice conditii, precum sobolanii, cautand o gaura prin care sa ne strecuram. O vreme ne visam vulturi dar nu ajungem nici macar omizi. Metamorfoza omizii in fluture care se inalta catre cer fie si efemer n-o atingem niciodata. Alegeri proaste, ratare ? Exista alegeri proaste, exista ratare. Cu siguranta sunt alegerile pe care le fac altii in numele nostru  cand ne lasam in voia sortii dar cei care vor plati pretul prostiei, al ignorantei, al nepasarii suntem noi. Un lung sir de alegeri proaste si ratarea te-a prins in ghearele ei. Iar ne mintim ca data viitoare va fi altfel, dar dupa un timp nu mai exista niciun viitor. Ideal ar fi sa-ti cunosti adevarata valoare, locul pe care-l meriti  si sa te lupti pentru el dar intotdeauna vor fi altii mai buni, mai destepti, mai frumosi, mai bogati ca noi dar cine e dispus sa se impace pur si simplu cu asta? Noi de ce sa nu … ? La urma urmei invidia este scrisa printre pacatele omenesti si nu ne da pace.

Cuvinte alambicate care ascund ignoranta? Am invatat ca in final conteaza aparentele si prima impresie este greu de inlaturat asa ca preferam sa jucam  la cacealma. Pierdem la o analiza mai atenta dar cu-i pasa ? Cati oameni dintre cei pe care–i cunoasteti au avut rabdarea sa incerce sa va cunoasca dincolo de masca artificialitatii ?

Raul, suferinta ? Fac parte din viata noastra cotidiana atat de profund incat am inceput sa le ignoram cu buna–stiinta. Creierele noastre au invatat sa-si inchida supapele in fata suferintei tocmai pentru a se proteja dar ne-am protejat atat de bine incat am ajuns imuni si la durerea celorlalti, incapabili sa intelegem  ce se petrece in jurul nostru. Fiecare pentru el, nu-i asa ?!

Minima rezistenta ? Cum sa alegi drumul corect cand se stie ca este cel mai greu ? Nu e mai simplu sa te strecori usor cu pretul catorva lasitati si a unor minciuni? Face parte din lectiile de supravietuire pe care le deprindem inca din primii ani de viata.

Dorim ca in viata noastra sa se intample « miracole » desi fiecare in sinea lui stie ca nu le merita. Pare improbabil, dar daca fiecare « ar crede in ciuda oricaror adversitati », cum spunea Steinhardt, ca exista o sansa data de hazard, de providenta si ar lupta pana la capat, acela ar fi un miracol. Miracolele nu vin din exterior, sunt in noi insine, sunt scanteile care fac diferenta si ne dau forta sa trecem peste limitele noastre, invingand frica, neputinta, prostia, invidia, lacomia, ura sau dorinta de razbunare. 

E doar parerea mea, adevarurile absolute se gasesc evident in alta parte.