Am venit pe acest pamant al basmelor si viselor intr-o frumoasa zi de Februarie, cand inca florile pufoase de catifea numite fulgi adiau pe bolta plina de stelutze ...Am coborat pe pamant printre sutele de bobite albe catifelate si reci printre stelele stralucitoare,pe un fulgusor de nea plapand care m-a intampinat pana am ajuns in locul numit palat...Plutind usor in adierea frumoasa si lina a iernii m-a atins pe fetzisoaa mea o stelutza rede de nea..Atunci am simtit ca traiesc. ..Aveam o fetisoara alba ca spuma laptelui,ochisori miki ca de buburuza,nasucul rosu...pielea fina ca matasea,eram un copilas dragut si neajutorat cu chip de ingeras...eram impaturita cu plapumioara alba tesuta din neaua moale si catifelata si fulgusori pufosi de nea care aveau diferite forme,parfumata cu mireasca de iarna,,.iata am ajuns in palat!Cand am deschis ochisorii pentru prima oara am zarit o frumoasa craiasa imbracata in alb...era craiasa zapezii ,cea care mi-a dat frumosul nume de Larisa si m-a ingrijit pana am crescut...Acum ca sunt mare am invatzat pe pamant ce este viatza ,ce inseamna sa iubesti si sa fi iubita,ce inseamna sa fiu eu,ce inseamna binele si raul,ce inseamna sa respecti,ce inseamna sa versi o lacrima,ce inseamna un dor,ce inseamna familia,casa pe care o comparam cu un palat de cristal,MAMA care era pentru mine Craiasa Zapezii, am invatat ce inseamna prieteni.Pentru mine Prietenii sunt acei oameni rari care te întreabă ce mai faci şi apoi aşteaptă să audă răspunsul....]ultimul meu cuvant este[si daca] Şi dacă ramuri bat în geam Şi se cutremur plopii, E ca în minte să te am Şi-ncet să te apropii. Şi dacă stele bat în lac Adâncu-i luminându-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninându-mi gândul. Şi dacă norii deşi se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna.