Dincolo de tacere sunt amintirile. Dincolo de iluzii, raman doar cioburile unor vise terminate prematur…

Azi n-am chef sa deschid fereastra catre lume. Mi-e relativ scarba sa descopar - pentru a nu stiu cata oara - ca apartinem unui timp al viselor umede si oamenilor de unica folosinta. Ca, ne redefinim recurent prin acelasi scenariu, cu si despre iluzii, pofte, violenta, sex, foame, sete si dragoste. Care invariabil erup cu o efervescenta aproape nepamanteana, doar pentru a deveni scame pe panza desirata a unor destine inutile.

Azi n-am rabdare sa sa simt sau sa visez. M-a obosit aceasta lupta surda cu lumea si cu propriul eu si, sincer sa fiu, imi vine sa capitulez fara drept de apel in fata mainstream-ului. Sa-mi asum exilul in cotoloanele euxine ale unui eu dezradacinat. Sa scuip tacticos in palme si sa ma apuc de sapat iluzii de grote pin pesterile timpului.

Si ce ironic…au inflorit teii. Ca un semn al unei reconquiste, ce nu va veni niciodata…

Nu pot scrie nimic. Privesc foaia goala si imi simt gandurile spulberate in scame si cioburi. Traiesc din nou acelasi echinoctiu al sufletului si simt in mine, din nou, doze egale de fericire si tristete, de iluzii si certitudini. Ma inunda jumatati de ganduri, jumatati de vise, pe care le inteleg doar pe jumatate. Ma simt rascolit de intuneric si lumina in egala masura si imi asigur, la bursa trairilor, cote egale de zambete si lacrimi.

Azi port sceptrul invingatorului si sabia franta a invinsului. Cad si ma ridic deopotriva, iubesc si urasc echidistant tot ceea ce ma inconjoara, vand lumea si o cumpar inapoi, in numele echilibrului.

Azi zbor catre cer, doar pentru a cadea inapoi ca un inger damnat. Refuz si accept in egala masura cuvintele si tacerea. Azi renasc si ma intorc in cenusa, ca o pasare phoenix uimita de iminenta-i reinviere.Azi sufletul meu este la echinoctiu. Ca un bun impartit intre doua factiuni adverse ale aceluiasi eu.