E frig..lacrimile miau inghetat, vantu rece imi opreste respiratia, surasul, interesul pt viata. Totu in jur e pustiu, nimic nu mai are culoare.Incerc sa ma indentific dar nu mai am cu ce...incerc sa ma inveselesc dar nu mai am cum..

Incet incet intunericul isi face aparitia patrunzator,acoperind pana si ultima raza de lumina din sufletul meu..Fiorul unui sunet indefinit si surd se mai aude..imi inunda timpanele, si independent de vointa mea, ma face surda la cantecul vietii pe care toata lumea dansa..

Este prima zi dupa apusul sperantelor mele.Este un moment in care 'de ce-ul' retoric pune stapanire pe mintea mea. Mi`am amintit atunci o reflectie a cuiva care spunea : 'cine vrea sa exprime totul prin cuvinte ajunge sanu poata exprima nimic'. Am inteles atunci ca sufletul nu are nevoie de cuvinte pt a intelege.

Traim evenimentul in stilul unei miscari browniene   ...La un moment dat acele energii ale gandurilor mele s`au limpezit si am inteles ca este greu sa traiesti in prezent, inutil sa traiesti in viitor si imposibil sa traiesti in trecut.

Pentru o singura clipa acel Nimic de care eram inconjurata a inceput sa se destrame..Am simtit cum ma regenerez, cum lumina se scurge in mine ca intr`o clepsidra..

                                                                      Roczi